Urmareste-ne pe Facebook
[x]
Login
Email:
Parola:
    Tine minte datele


Adoptii pisici


Yumi pisicuta neagra

detalii...

Doi motanei isi cauta familie

detalii...

Motanei pufosi

detalii...

Vezi toate anunturile de adoptii pisici.

Cele mai citite articole


Motan sau pisică? Cum determin sexul pisicii mele?

A născut pisica și încă nu știi sexul pisoilor? Iată cum poți afla daca ai pisici sau motani! ...citeste mai mult


Recuperarea după operația de sterilizare a pisicii

Operația de sterilizare a pisicii este una importantă. Iată cum ajuți pisica să se recupereze ușor și repede. ...citeste mai mult


Perioada căldurilor și împerecherea

Află ce se întamplă cu pisica ta în perioada căldurilor și tot ce trebuie să știi despre imperechiere. ...citeste mai mult


Video


 

Top 10 otrăvuri pentru pisici

În anul 2012, Centrul de control al otrăvurilor ASPCA din SUA a făcut un studiu despre cele mai frecvente otrăvuri la care sunt expuse pisicile, analizând peste 150.000 de feline. Deși pare greu de crezut, medicamentele prescrise stăpânilor reprezintă cea mai întâlnită cauza de otrăvirii pisicilor. Iată cum arată top 10 otrăvuri din jurul casei la care are acces pisica ta.

Medicamentele prescrise stăpânilor

Din totalul felinilor analizate, peste 25.000 de cazuri de otrăvire s-au datorat ingerării medicametelor stăpânilor. Medicamentele preferate de pisici sunt cele pentru tratarea afecțiunilor cardiace, dar și cele antidepresive și analgezicele (sau antiinflamatorii). Cel mai adesea, stăpânul scapă pastila, înainte de a o bea, și până să apuce să o recupereze, pisica o fură. Inițial, pisica se va juca cu ea, pentru ca mai apoi să o înghită.

Insecticide

În 90% din locuințe se găsesc insecticide. Fie că stropești gazonul ca să nu fie invadat de furnici, fie că stropești copacii ca să nu fie atacați de mană, toate aceste substanțe sunt toxice pentru pisica ta. În cazul unor inscticide este suficientă simpla atingere a plantelor stropite, pentru ca pisica ta să aibă o reacție adversă. Este indicat să citești eticheta de pe insecticide înainte de a le cumpăra, pentru a vedea dacă sunt toxice pentru pisici, sau pentru alte animale din jurul casei.

Vitaminele și alte suplimente alimentare

Peste 18.000 de pisici sunt otrăvite annual prin ingestia vitaminelor sau a suplimentelor alimentare pe care le folosesc stăpânii. Sunt incluse în această categorie: medicamentele pe bază de plante naturale, sau pe bază de ulei de pește. Aceste medicamente sunt gustoase pentru pisici, însă le pot amenința viața.

Produse de la medicul veterinar

Peste 6% din cazurile de otrăvire au drept cauză produsele de la medicul veterinar. Medicamentele pe care le prescrie medicul veterinar pentru pisica ta au scopul de a ajuta însănătoșirea, însă dacă pisica are acces la ele și le ia în canități mai mari decât cele prescrise, ea va suferi de otrăvire.

Produse de curățenie

Peste 10.000 de pisici sunt otrăvite anual cu produse de curățenie din jurul casei. Indiferent că vorbim de cenușa de la sobă, sau efectiv de produsele pe care le folosești la pentru a spăla parchetul sau pentru a șterge praful, ambele sunt toxice pentru pisica ta. Unele dintre ele sunt corozive, în timp ce altele pot cauza obtrucție intestinală, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală.

Hrana stăpânilor

Încă de când eram mici copii am fost învățați că pisica bea lapte și mănâncă ce rămâne de la masa stăpânilor. În timp s-a demonstrat că această dietă nu este chiar bună pentru pisică. Multe dintre alimentele stăpânilor sunt otrăvitoare pentru pisici, însă cea mai mare atenție trebuie avută la xilitol (substituent pentru zahăr) care poate cauza crize și insuficiență hepatică.

Ciocolata

Ciocolata este principalul aliment pe care îl ingerează pisicile. Ciocolata mâncată în cantități însemnate poate cauza diaree, puls ridicat și crize.

Plantele

În 2012 au fost înregistrate peste 7000 de cauzuri de otrăvire a pisicii după ce au mâncat sau au atins unele plante otrăvitoare pentru ele. Crinul este de departea cea mai otrăvitoare plantă pentru pisici, cauzând insuficență renală și chiar moartea.

Otrava pentru rozătoare

Când te hotărăști să pui capcane cu otravă pentru șoareci sau șobolani gândește-te că pisica ta ar putea avea acces la ele. În funcție de tipul de otravă, pisica ta poate sângera, sau poate suferi de insuficiență renală sau crize.

Îngrășăminte

Îngrășămintele, care pot fi făcute din sânge uscat, gunoi de grajd, sau gunoi de la păsările din curte sunt foarte atractive pentru pisica ta. Însă, majoritatea îngrășămintelor mai conțin și alte substanțe care sunt otrăvitoare pentru pisica ta.

Indiferent de substanța ingerată, dacă suspectezi că pisica ta a fost otrăvită, sună imediat medicul veterinar și du-o la control pentru a determina care este cel mai bun tratament pentru ea.




Din aceeasi categorie:

Sentimentele pisicii – de la fericire la furie

Știai ca și pisica ta are sentimente? Iată care sunt acestea și cum le recunoști pe chipul felinei tale ...citeste mai mult


10 rase de pisici potrivite pentru apartament

Locuiești la apartament și îți dorești o pisică? Iată care este cea mai potrivită rasă de pisici pentru tine. ...citeste mai mult


Alimente dăunătoare pisicii

Anumite alimente pe care noi le consumăm sunt dăunătoare sau chiar nocitve pentru pisici din cauza ingredientelor pe care le conţin. ...citeste mai mult