Urmareste-ne pe Facebook
[x]
Login
Email:
Parola:
    Tine minte datele


Adoptii pisici


Motanel iubaret

detalii...

Pisoi pufosi

detalii...

Vezi toate anunturile de adoptii pisici.

Cele mai citite articole


Perioada căldurilor și împerecherea

Află ce se întamplă cu pisica ta în perioada căldurilor și tot ce trebuie să știi despre imperechiere. ...citeste mai mult


Recuperarea după operația de sterilizare a pisicii

Operația de sterilizare a pisicii este una importantă. Iată cum ajuți pisica să se recupereze ușor și repede. ...citeste mai mult


Afecţiuni ale sistemului digestiv la pisici

Pisica ta poate suferi de afecțiuni ale sistemului digestiv. Iată care sunt aceste afecțiuni și cum pot fi ele tratate. ...citeste mai mult


Video


 

Otita la pisici

Otita cronică este de fapt o infecție de lungă durată care poate afecta orice pisică, cauzând mâncărime și dureri în jurul urechii. Otita este o boală progresivă și poate determina ruperea timpanului sau îngustarea permanentă a canalului urechii. Tratamentul presupune curățarea urechii cu medicamente antibiotice și antiinflamatoare. Însă, există și cazuri când operația este cea mai bună metodă de tratare a otitei pisicii tale.  

Despre otita la pisici

Otitat cronică este o boală a canalului urechii pisicii. Otita poate fi clasificată după locul unde s-a instalat în canalul urechii în: otită externă (canalul exterior al urechii), otită medie (mijlocul canalului urechii) și otita internă (canalul intern al urechii).

Spre deosebire de infecțiile urechilor întâlnite la oameni, unde doar partea de mijloc a canalului urechii este afectată, în cazul pisicii, otita afectează mai întâi canalul extern al urechii, avansând, în timp, spre canalul intern. În aceste condiții otita pisicii este considerată o condiție dermatologică.

Procesul de instalare a otitei persupune următoarele etape:

  • Pielea și mucoasa din canalul urechii este iritată, cauzând inflamare;
  • Inflamarea duce la producerea excesivă de ceară, creând un mediu propice pentru instalarea și dezvoltarea bacteriilor;
  • Bacteriile deja instalate cauzează mâncărime semnificativă și intensifică inflamația;
  • Datorită mâncărimii, pisica se scarpină, scutură din cap, se zgârie în jurul urechii, cauzându-și singură și mai multe probleme.

Orice pisică poate suferi de otită cronică. Peste 50% din cazurile de otită întâlnite la pisici au la bază acarienii din urechi. Astfel diagnosticarea și tratarea la timp a acarienilor reprezintă primul pas în prevenirea apariției otitei la pisici. Deasemenea, alergiile la mediul în care trăiește sau la mâncare pot cauza otita. Printre cauzele mai puțin întâlnite ale apariției otitei la pisici se numără: acarieni Mange (care afectează pielea de pe alte părți ale corpului), polipii sau alte excrescențe în canalul urechii, prezența obiectelor străine în ureche precum mizerie, nisip sau resturi de plante.

Dacă otita ajunge la un stadiu avansat de dezvoltare, va avea loc un ciclu în care inflamarea, apariția infecției și îngroșarea țesutului mucoasei canalului exterior al urechii se repretă constant și duc la îngustarea și inflamarea canalului urechii și erupții. Tot acest proces este extrem de dureros pentru pisica ta.

Odată cu trecerea timpului, țesutul de pe cicatrici ocluzionează canalul urechii împiedicând medicamentele să ajungă la zona iritată. Canalul oclus împiedică deasemenea schimbarea naturală a pielii din interiorul urechii, adunându-se astfel ceară și fire de păr, care intensifică infecția.

Având în vedere caracterul de lungă durată al acestei afecțiuni, otita cronică este o boală frustrantă atât pentru stăpâni cât și pentru medicii veterinari. Însă cea mai afectată este pisica, ea suferind de o durere cruntă.

Cauzele otitei

Există numeroase motive care stau la baza apariției otitei la pisici. Dacă pisica ta suferă de otită cronică, trebui să te gândești la următoarele cauze:

  • Alergii la mediu sau la mâncare
  • Acarieni sau alți paraziți
  • Microorganisme – bacterii
  • Corpuri străine în interiorul urechii
  • Trauma la nivelul urechii
  • Umezeală excesivă la nivelul urechii
  • Ereditate sau tumori.

Alergiile – pisicile care suferă de alergii, fie că este vorba de alergii la mâncare, fie că este vorba de alergii la ceva ce au inhalat, pot prezenta afecțiuni la nivelul urechilor. Inflamarea urechilor este de cele mai multe ori primul semn că pisica ta suferă de o alergie. Datorită alergiei mediul din interiorul urechii pisicii este modificat ceea ce favorizează apariția infecției cauzate de instalarea bacteriilor. Dacă tratezi doar infecția nu vei rezolva problema. Trebuie să tratezi și alergia.

Acarienii – prezența acarienilor, cunoscuți și sub numele Otodectes cynotis, reprezintă o cauză des întâlnită a apariției otitei la pisici. Unele pisici sunt hipersensibile la acarieni, ceea ce determină mâncărime. Odată cu scărpinarea și zgârierea mediului din ureche este favorizată instalarea bacteriilor care determină apariția otitei.

Bacteriile – numeroase tipuri de bacterii pot cauza infecții ale urechilor. O ureche sănătoasă are un sistem de apărare foarte bun împotriva instalării bacteriilor, însă dacă mediul din interiorul urechii suferă modificări cauzate de alergii, anomalii hormonale sau umezeală, bacteriile se instalează foarte ușor în ureche și se înmulțesc extrem de repede.

Corpuri străine – resturi de plante care rămân agățate de hainel noastre, sau fire de balană sunt câteva dintre obiectele străine care pot intra în urechea pisicii tale. Prezeța lor cauzează iritație, scărpinat și zgâriat. Inainte să-ți poți da seama ce se întâmplă cu pisica ta, ea are urechile infectate. Așadar, dacă ai o pisică care trăiește și în afara locuinței, verifică-i constant urechile.

Traumă – așa cum a prezentat și mai sus, dacă pisica se va răni singură în ureche, prin scărpinat excesiv, mediul urechii va fi favorizant pentru instalarea bacteriilor.

Anomalii hormonale – Deficiențele sau excesele unor hormoni pot provoca probleme ale pielii urechii pisicii tale. Hormonul tiroidian și hormonii de sex sunt principalii hormoni care pot afecta urechile pisicii tale.

Mediul urechii – bacteriile n-ar prefera să trăiască într-un mediul mai bun în care să se dezvolte decât în urechea pisicii tale unde este cald, întuneric și umed.

Alte cauze – aici se numără bolile ereditare care pot apărea în cazul unor rase de pisici care afectează urechile. Granuloame eozinofilice sunt legate de o tulburare a sistemului imunitar si pot aparea in urechile de pisicii. Carcinoame cu celule scuamoase, melanoamelor, si alte tumori pot fi întâlnite în urechile pisicii tale.

Simptomele otitei la pisici

Pisicile care suferă de otită experimentează adesea crize recurente de scurgeri de lichid otic, durere și o mâncărime teribilă. Aceste simptome se vor repeta în mod constant, pisica ta neavând nici un răgaz de la acest disconfort profund.

Simptomele prezenței otitei la pisici depind de gradul de inflamarea, dar pot include:

  • Scuturatul din cap, sau frecarea urechii de covor sau de mobila din locuință;
  • Scărpinat în zona urechii;
  • Răni la nivelul pielii din jurul urechilor;
  • Scurgeri din urechii, de cele mai multe ori urât mirositoare;
  • Roșeață la niveul canalului și lobului urechii pisicii;
  • Pierderea părului din jurul urechii;
  • Hematom la nivelul urechii, atestat printr-o unflătură pe lobul urechii;
  • Dacă otita este într-un stadiu avansat, canalul extern al urechii va fi îngroșat și deformat. Această îngroșare va îngreuna curățarea urechii.
  • Ulcerații în interiorul urechii datorită scărpinatului excesiv.

Diagnosticarea otitei la pisici

Diagnosticarea otitei la pisici se bazează adesea pe prezența anterioară a infecțiilor la nivelul urechii precum și pe descoperirile din cursul examinării fizice. Roșeața, inflamrea, scurgerile sau orie altă schimbare a mediului din interiorul urechii vor indica prezența unei infecții. Diagnosticare otitei este un proces ușor. Partea grea este reprezentată de determinarea microorganismelor care au pus stăpânire pe urechea pisicii tale și a cauzei inflamării.

Atât aflarea istoricului cât și determinarea cauzei apariției otitei la pisici se pot realiza cu ajutorul testelor. Pentru identificarea microorganismelor sunt efectuate următoarele teste:

Microscopul – testarea cu ajutorul microscopului este cea mai eficientă când vine vorba de idenficarea acarienilor sau bacteriilor din urechea pisicii. Pentru testare se ia o mostră din scurgerile din ureche și se observă la microscop structura ei.

Luare de culturi și testarea sensibilității – testarea resturilor din interiorul urechii pisicii doar la microscop nu este totdeauna suficientă, mai ales dacă otita este într-o stare severă. În aceste situații se preferă luarea unei culturi din urechea pisicii și analizarea ei în laborator pentru a identifica bacteriile din ea. Odată identificate bacteriile se poate alege tratamentul cel mai eficient.

Tratarea otitei la pisici

Toate rasele de pisici sunt predispuse la apariția otitei externe. Tratamentul otitei depinde de cauza apariției ei, precum și de efectele produse de aceasta. Pentru infecția datorată prezenței bacteriilor se vor folosi antibiotice. Deasemenea glucocorticoizii, cum ar fi dexametazona, sunt frecvent incluși în tratamentul pentru reducerea inflamției urechii. Problemele urechii cauzate de anomalii hormonale sau alergii sunt tratate cu injecții cu hormoni.

Alergiile sunt tratate de obicei prin curățarea regulată a urechii cu soluții speciale, anti-alergice și cu suplimente cu acizi grași. Uneori este nevoie de corticosteroizi. Aceștia sunt administrați fie pe cale orală fie prin injecție.

Acarienii  pot determina apariția unei substanțe uscate, închisă la culoare sfărâmicioasă, asemănătoare zațului de cafea. Pentru tratarea acarienilor este necesară curățarea urechii cu medicamente care ucid acarienii. Acest tratament este unul de lungă durată, ajungând și la câteva săptămâni.

Infecțiile cauzate de bacterii au un miros urât și se prezintă sub forma unei substanțe vâscoase, galbenă. Dacă infecția este una severă, simpla curățare a urechii nu va fi suficientă pentru tratarea otitei.

Indiferent de cauza apariției otitei, urechile pisicii tale trebuie păstrate curate.

Curățarea urechii pisicii

Urechea pisicii are o forma literei L. Datorită acestei forme, în colțul literei se adună mizeria. Pentru a curăța urechea pisicii folosește o substanță specială, ușor acidă pe care o torni ușor în ureche. Masează baza urechii timp de 20-30 de secunde, timp în care mizeria se  moaie și se mișcă spre suprafață. Șterge mizeria și excesul de substanță cu un disc demachiant, sau cu bețișoare de urechi. Acest proces trebuie repetat până când nu mai iese nimic din urechea pisicii. Depinzând de gravitatea otitei pisicii tale, s-ar putea să fie necesară curățarea urechii de două ori pe zi.

Bețișoarele pentru urechi pot fi folosite pentru a curăța canalul urechii. Atenție însă, bețișoarele nu trebuie folosite pentru partea inferioară a canalului urechii întrucât, acestea mai mult împing mizeria spre interior decât o scot la suprafață.

Uneori otita pisicii este într-o stare atât de avansată încât este necesară anestezierea pisicii pentru o curățare bună a urechilor. Pisicii tale nu-i va plăcea să fie curățată datorită durerilor provocate de otită și intensificate de procesul de curățare. De aceea este important să vorbești cu ea în timpul curățatului și să o răsfeți cu po gustare după terminarea procesului. După ce ai curățat urechile, lasă pisica să scuture din cap pentru a se usca în urechi. După ce s-a uscat poți aplica medicamentul indicat pentru tipul otitei de care suferă.

Prevenirea afecțiunilor urechii pisicii

Cheia sănătății urechilor pisicii tale stă în curățarea lor. Verifică urechile pisicii săptămânal. O ureche sănătoasă va prezenta o cantitate mică de ceară pe pereții canalului urechii. Dacă observi orice modificare, cere ajutorul medicului veterinar.

Și nu uita, dacă pisica ta prezintă disconfort, miros urât sau cantități mari de mizerie în urechi, înseamnă că suferă de o stare incipientă de otită.

 




Din aceeasi categorie:

Puricii la pisici

Orice pisică a avut măcar odată în viață purici. Dacă pisica ta încă are purici, iată ce trebuie să știi pentru a o scăpa de ei. ...citeste mai mult


Vaccinarea pisicilor

Fiecare pisică trebuie vaccinată atât împotriva paraziților cât și împotriva altor virusuri care de care poate suferi. Citește despre vaccinarea pisicii. ...citeste mai mult


Viermii rotunzi la pisici

Există două tipuri de viermi rotunzi de care poate suferi felina ta. Iată care sunt acestea și cum pot fi tratate. ...citeste mai mult